Uncategorized

Tristetea alergatorului de cursa lunga

Tristetea alergatorului de cursa lunga
*
Era o zi ploioasa de aprilie. Intrasem in librarie pentru a-mi satisface constanta pasiune de a rasfoi – cel putin – o carte buna, daca nu, de a o si cumpara. Libraria nu era deloc mare; era aceeasi, neschimbata, din copilaria mea. Rasfoiam un album, cu spatele la intrare. Eram cufundat in ilustratii. Si, deodata, am avut impresia ca aud un glas din trecut. Era doar o impresie alimentata de imaginile din album? M-am intors. Nu-mi venea sa cred… Cu un baiat de vreo opt-noua ani, in spatele meu, se intretinea cu vanzatoarea, Gabi! S-a simtit privita insistent si a cautat privirea ce o fixa. Surpriza de a ma revedea dupa aproape noua ani trebuie sa fi fost cel putin la fel de mare ca si surpriza mea de a-i recunoaste timbrul vocii. “Tu?” a reusit sa spuna. “Eu.” am raspuns cu singurul cuvant la indemana. Desigur nu era locul de a sari unul in bratele celuilalt. Desi eu as fi simtit un astfel de imbold. Poate si ea. Si gestul ar fi spus mai mult decat orice poveste. Numai ca regulile ne-au obligat sa trecem peste emotiile revederii si sa trecem la un cuminte dialog, in care cuvintele se ordonau cu greu. Si poate ar fi fost cuvinte mai dense daca pustiul nu s-ar fi interpus intre necunoscut si mama lui. “El este Dragos.” mi-a spus numele pustiului iar pe mine m-a prezentat ca fostul coleg de scoala si inca, probabil, prieten.
In cateva clipe de absenta de la dialog, mi-am amintit de ziua aceea de august, cu noua ani in urma, cand ne-am vazut ultima oara, in gara. Eu o conduceam pe verisoara mea M., care pleca pentru prima oara la post, undeva in nordul tarii, iar Gabi, vizibil stanjenita de alura de viitoare mama (dupa ce, cu numai un an inainte petrecusem doua seri pline de promisiuni), se intorcea la noua ei casa. Mi-am amintit si de Didi, care in luna mai a aceluiasi an, imi spunea ca Gabi s-a recasatorit si am gasit explicatia faptului ca ea n-a mai dat nici un semn de viata.
Iar acum se afla langa mine cu fructul dragostei lor… Si divortata pentru a doua oara.
Am facut cativa pasi pe strada. Mi-a povestit foarte scurt despre cei noua ani. Iar in final mi-a dat adresa ei: statea in oras, la cateva sute de pasi de casa mea, de ani buni, si eu nu stiam… M-a invitat pe la ea sa stam mai pe indelete de vorba, sa depanam…

*
Desigur ca am dat curs invitatiei. Si am revenit de mai multe ori. Si tot mai des, adica zilnic.
Aproape de fiecare data o gaseam numai pe ea. Dragos era trimis afara, la joaca, sau era la mama ei. Asa ca puteam sa stam indeung de vorba, fara sa ne conturbe nimeni.
Apartamentul ei arata ca la un moment dat o dusese bine, apoi cam totul a inceput sa sufere de batranetea lucrurilor, care, la cele mai multe, este atat de usor de atins. De exemplu, in bucatarie, unde ne placea sa stam, asezati la o masa Bonanza, pe scaune Bonanza, lampa din tavan se defectase si nimeni nu se incumetase sa vada unde este defectul. Dar era mai frumos asa, cand se asternea incet seara si noi depanam, depanam…
Intr-o seara discutia a alunecat usor spre subiecte ce sunt dosite in cele mai intime cotloane ale sufletelor. Atmosfera era atat de potrivita ca nu numai sufletele sa fie aproape, ci si trupurile: mainile ni s-au intilnit in usoare atingeri, mana ei mica s-a asezat in palma mea, care s-a strans. Privirile s-au intilnit la jumatatea distantei dintre noi si am asteptat ca celalalt sa faca urmatoarea miscare. Si care a venit intr-un tarziu, cand am tras-o usor spre mine si mi-am apropiat buzele de buzele ei. Inca un moment de ezitare, apoi unul de asteptare. Si buzele s-au intilnit, dupa aproape zece ani.
Inceputul a fost mai greu. Pe urma vorbele au devenit mai rare si clipele de inlantuire a trupurilor noastre le-au luat locul. Eram tot mai nesatiosi. Asa ca m-am simtit imboldit sa-i caut formele trupului, intai prin haine, apoi pe pielea de-o moliciune aproape ireala. Un soi de jena o impiedica sa ma lase sa explorez tot trupul: nu sanii mici, abdomenul, dar da spatele, bratale, torsul, “tainicul triunghi al mortii”… Si valuri de placere simteam cum o strabat. Imbolduri din strafunduri ma indemnau sa incerc sa merg mai departe. Raspunsul ei a fost “Nu acum. Nu se poate acum.” Nu am mai insistat, multumindu-ma cu molatice saruturi…
In plina inlantuire eram cand o cheie a strapuns yala si mama ei a intrat. “Asta ne lipsea.” mi-am zis si m-am simtit stinjenit de privirile ei banuitoare. Eram, bineinteles imbujorati si de clipele de dragoste din care am fost smulsi si de jena de a ne gasi apropiati, in intuneric. Am incercat sa dreg busuiocul, dar nu prea tinea, asa ca am renuntat: sa-si inchipuie ce-o vrea! Si prea mult n-am mai zabovit.
Ultima vizita a fost ceva mai trista. Ne desparteam din nou. De data aceasta speram sa ne intalnim curand, spre sfarsitul lunii mai, cand urma sa ma intorc pe meleagurile natale. Urma sa-i comunic data exacta pentru ca ea sa-si trimita flacaul la mama ei, iar noi sa nu mai fim stanjeniti de nimeni…

*
I-am trimis o scrisoare cifrata: “Sunati la 25.05.90.”, ea cunoscand semnificatia numarului.

*
Am avut sansa si am ajuns la destinatie mai devreme decat de obicei, totusi seara. Nu fara emotia de a nu se putea realiza dorita intalnire, am sunat la usa ei: ma astepta . Si era singura, Dragos fiind trimis la bunica lui. “Si tu ce motiv ai gasit?” “Simplu: sunt la un chef.” Asadar, toate luminile ar trebui sa ramana stinse. La ce ar trebui, altfel?
Ramanem putin in locul nostru favorit pentru conversatie, pentru a ne povesti despre zilele trecute de la ultima intilnire. Timpul trece insa prea repede si ar trebui sa renuntam la cuvinte si sa trecem la faptele ce le-am planuit. Ma tem ca s-a razgandit si-i pun cu oarecare sfiala intrebarea: nu, totul se va petrece asa cum ne-am dorit.
“Atunci, sa nu pierdem vremea!”
Trebuie sa trec pe la baie pentru ca drumul si-a lasat urme. Intru in grupul sanitar de serviciu, in timp ce ea intra in cel principal. Ma dezbrac complet si ma spal cu apa rece ce ma infioara dar ma si invioreaza. Un usor miros de sapun pluteste in incaperea mica.
Intru in dormitor. Ea este inca la baie.
Patul, dublu, este desfacut si ma asteapta. Ma strecor sub asternutul proaspat. In asteptarea ei, senzatia usoara de racoare se transforma intr-o caldura matasoasa.
Intra. Prin semiobscuritatea camerei, pot sa o vad destul de bine. Este imbracata cu o rochie de noapte vaporoasa, sub care se ghiceste conturul chilotilor. Se strecoara in dreapta mea si mi se lipeste de trup, pentru a se incalzi. O primesc cu un subtil amestec de tandrete si protectie. Un miros fin emana trupul ei, indemnand la atingeri delicate, ca briza dupa-amiezii. Si parca ma cuprinde o betie, data de satisfactia faptului ca o veche dorinta, de a fi numai noi doi, intinsi in pat, s-a implinit. Iar ceea ce poate sa urmeze ar fi o nesperata rasplata pentru rabdarea de a trece mereu peste neasteptatele schimbari ce au facut ca aproape zece ani sa existe doar nostalgie si speranta.
Trupul fiintei dorite, lipit de propriul trup, nu poate lasa bataile inimii calme. Simt ca din nou se rascoleste totul in mine si fiori puternici ma imping sa caut a o avea si mai aproape: usor intors spre ea, o cuprind in brate si ma apropiu de gura ei usor intredeschisa. Ma asteapta sa o sarut si vraja de a ma afla atat de aproape ma face sa nu mai ezit nici o clipa. Este semnul ca faptele vor merge de-acum spre implinirea dorintei de atat de mult timp reprimata.
Si nu ne lasa inimile sa ne mai oferim ragaz sa mai respiram fiecare: totul parca este contopit. Incet, incep sa-i explorez corpul: pot sa zabovesc pe orice frantura de moliciune a picioarelor, care se si desfac usor, pot sa-i mangai pintecul plat, dar se impotriveste sa ii ating cicatricea operatiei si sa urc spre sinii mici, ca doua nuci, pe care mai mult ii intuiesc.
Simt cum s-a infierbintat, ii simt respiratia mai deasa si mai neregulata. Si imi dau seama ca si eu sint in aceeasi stare. Cu fiacare miscare, cu fiecare atingere dorinta de a ne uni devine mai mare. Ii prind chilotii cu amindoua mainile si ii trag usor de pe ea: intre noi se mai afla doar rochia bleu, ce o apara de dorinta mea de a-i atinge orice parte a trupului.
Se dezlipeste mine, ma impinge pe spate si se asterne deasupra. A preluat comanda. Se aplaca si ma saruta lung, sinuos, fierbinte. Atingerea buzelor se adauga atingerii coapselor asezate peste abdomenul meu. Simt ca un par des si cirliontat se asterne peste buric, apoi ceva mai jos, o caldura molatica si umeda imi vesteste ca drumul spre adancurile fiintei sale este deschis. Nehotarat pana acum, penisul imi devine neasteptat de rigid si se aseaza intre fesele ei. Aluneca putin in jos: nu, nu patrunde asa cum si-ar dori ea. Simt o palma cuprinzindu-l, fixindu-l, apoi o delicata impingere a mijlocului ei ne face sa fim prima oara contopiti de-a-ntregul. Un scancet de placere ii scapa atunci cand, cu o usoara ridicare a sezutului, o patrund pe intreaga lungime a vaginului.
Ingenuncheata peste mine, isi indreapta torsul, cu vadita intentie de a conduce ea. Si nu am nici un motiv sa nu fiu de acord. Se misca ba in sus si in jos, vestindu-mi fiecare atingere a colului cu cate un nou scancet, ba in mici miscari circulare, atunci cand penisul meu este adanc implantat.
Parc-am dori sa fim asa o vesnicie, parca ne indeamna strafundul fiintei sa intetim miscarile. Si dansul acesta devine tot mai dezordonat, tot mai infocat. Respiratia mea este gatuita si zgomotoasa, scancetele ei de placere sant tot mai lungi si mai intense.
Momentul exploziei este mirific: simt cum ii inund orice cotlon al vaginului iar raspunsul ei este un strigat de izbanda. Nouasprezece ani a trebuit sa treaca pentru ca oachesa cu parul impletit in cozi groase sa-mi daruiasca clipele visate in acel prim an de liceu.
Ramanem clipe lungi imbratisati. Nu trebuie sa distrugem vraja ce ne tine contopiti in sfanta noapte. Ar trebui ori sa radem de bucurie, ori sa plangem de bucurie. Dar am distruge vraja. Asa ca abia indraznim sa respiram.
Stam asa cam de un sfert de ceas. Timp pentru ca fiecare sa savureze clipele mirifice abia trecute, poate sa rememoreze clipele petrecute impreuna de cand ne cunoastem: un an de liceu, apoi despartire de cinci ani, cateva zile de vara fierbinte, casatoria ei dintai, intalnirea cu ea si el si deceptia pentru alegere, alti ani de despartire, apoi alte doua seri fierbinti de vara, deceptia de a afla ca s-a recasatorit, intalnirea aceea din gara, apoi tacere … Imi dau sema ca, undeva intr-un cotlon al sufletului, a ramas destula iubire pentru ea.
Si o sarut iar, trezind-o din reverie. Mangaierea trupului ei, a pielii de matase, imi retrezeste dorinta de a ma pierde prin tainita dragostei. Cat pot de delicat, ma strecor intre picioarele ei, si, sprijinit in maini, ma strecor din nou inauntru, mai aprins. Se incolaceste in jurul meu, ca iedera de trunchiul copacului. As ramane asa o vesnicie, cel putin. Sau mistuit de focul dragostei ce o simtim din nou navalindu-ne in fiece celula: clipa suprema se repeta la fel de fierbinte.
Contrar setimentelor obisnuite – de abandona trupul femeii cu care tocmai am facut dragoste – de ea nu m-as dezlipi. As ramine si as lua-o de la capat pana la epuizare: cumplit sentiment dat de despartirile repetate, de dorintele neimplinite. Cumplit de minunat.
Dar trebuie sa ma dezleg din farmec si sa plec: ora la care ar trebui sa ajung la parinti a trecut deja si stiu ca sunt asteptat. Negresit ne vom mai intalni in cele doua saptamini de sedere in orasul primilor douazeci de ani de viata. Negresit.

*

Desigur, frumoasa noastra idila a continuat in urmatoarea saptamana. In fiecare dupa-amiaza trebuia sa o vad, altfel noaptea ar fi fost un groaznic supliciu. As fi stat cu ea si restul timpului, dar Dragos – pe de o parte – si serviciul ei – pe de alta – ma impiedicau sa dau frau liber sentimentelor revitalizate.
Dar sambata nu am mai putut opri pornirile si am vizitat-o de dimineata. Cred ca telepatia a functionat: ma astepta cu cea mai mare dorinta de a fi din nou impreuna. Baiatul era la bunica… mi-a spus chiar cand am intrat. N-am mai asteptat nimic si am imbratisat-o, sarutand-o cu pofta de libertate a scapatului din ocna. Ce dulce putea fi jocul de-a indragostitii regasiti!
Nu mi-a fost deloc greu sa-i cuprind trupul delicat si sa o port pana in dormitor, sa o asez pe pat si sa-i dezgolesc trupul, apoi sa-mi arunc si eu hainele cat colo. Atat de rapid si urias a fost focul ce ne-a cuprins, ca in cateva clipe eram contopiti si ne contorsionam trupurile in miscari dictate numai de reflexul de a ne iubi. Si nici mult nu a trebuit pentru ca, adus la hotarul sublimului, sa des**tusez intreaga incarcatura in “dulcea pasare a tineretii”.

*

Daca as fi stiut ca vor urma din nou ani de despartire, n-as fi plecat in ziua aceea de la ea. Si nici nu i-as fi zis sa deschida, cand, intr-una dun zilele urmatoare, avea sa se petreaca ultima noastra intalnire din acel concediu al meu.
Era o dupa-amiaza calduta, proaspata, de inceput de iunie. Linistea era nu numai in lumea dimprejur, dar si in sufletele noastre. In camera de zi, pe canapeaua de trei locuri, stateam fiecare intr-un colt si ne bucuram ca ne putem privi. Jocurile dragostei din ultimele zece zile, mai mult sau mai putin … amanuntite, ne-au facut sa putem sa fim si mai potoliti si sa incercam o forma mult mai subtila: dragostea izvorita din campuri umane, fara cuvinte, numai gesturi si priviri.
Abia intr-un tarziu am simtit nevoia apropierii trupesti. Molcom si savuros, mai potrivit varstei nu tocmai fragede. Lent, alunecam spre o noua contopire, cand cineva a batut imperativ in usa. Inefabilul s-a destramat. Ea ar fi vrut sa nu deschida, dar eu am indemnat-o sa vada cine este atat de hotarat. Era o familie de prieteni de-ai ei, el preot in satul unde ea era profesoara, ea tot profesoara. Cred ca si-au dat seama ce tocmai incheiasem si numai dupa fetele noastre imbujorate.
Am plecat la scurt timp dupa ce au plecat cei doi. Nici unul din noi nu se mai putea intoarce la atmosfera dinaintea blestematei batai in usa.

*

Apoi, cand ar fi trebuit sa fie ultima noastra intilnire, ea a fost luata de elevi la o mica petrecere. Un fel de gelozie m-a apucat fata de acei elevi care au fost mai puternici decat mine si au determinat-o sa-i urmeze. Parca a pleznit o coarda in mine. Salcamii se scuturau, teii se pregateau sa umple aerul cu miresme, iar eu trebuia sa ma desprind din acea mica lume, sa ma intorc in realitate.

*

Aproape doua luni au trecut, cand m-am pomenit cu un telefon de la ea, la servici. Parea dezinvolta, dar faptul ca ma cauta m-a intrigat putin si am intrebat-o: “Totul este in regula?” “Da. Totul.” A inchis dupa ce ne-am promis ca vom mai tine legatura, lucru mai greu pentu mine atat timp cat ea nu avea telefon.

*

Timpul a trecut aproape fara a se simti. In lumea mea reala si fara ca ea sa aiba telefon, am neglijat sa iau legatura si in alt mod. Toamna, la sfarsit de octombrie, am revenit pentru prima oara in oras. Ferm convins ca ea-mi va deschide cand am batut la usa apartamentului. Mi-a deschis insa mama ei si brusc am simtit ca lipseste ceva. Lipsea chiar ea: se recasatorise. A doua oara.
Si plecase din oras.
Am avut cruzimea si meschinaria sa sper ca nici al treilea mariaj n-o sa dureze prea mult. Dar n-a fost asa…

Bunlar da hoşunuza gidebilir...

Bir cevap yazın

E-posta hesabınız yayımlanmayacak. Gerekli alanlar * ile işaretlenmişlerdir